Ceasuri de colectie

Banner
Banner

Ceasul mecanic

Banner

Horlogerie-suisse

Banner

Ceasornicăria - Tradiţie şi pasiune

 

 

 

 

 

 

 

Trecutul:       

 În familia noastră pasiunea orologeriei a fost începută de Bercu Vaisler (1872 - 1968),

un meşteşugar din vechiul oraş Bacău, care repara tot feluldelucruri dar cel mai mult îi

plăcea să repare ceasuri de tot felul

 
   

Primul din fii lui Bercu, a fost Gică Vaisler (1910-2001) care a făcut din această pasiune

vocaţia întregii sale vieţii, lucrând mai întâi ca ucenic, apoi maistru la ceasornicăria “Ioniţă Baiu”

până prin anii ‘950, apoi la cooperativele meşteşugăreşti  “Muncă şi Artă ” şi “Tehnica” din Bacău.

Gică a  continuat să repare ceasornice şi după pensionare iar experienţa sa de o viaţă a scris-o

în lucrarea “Elemente de ceasornicărie reparatorie”, care a ramas nepublicată (până acum)

Al doilea fiu al lui Bercu a fost  Moise Vaisler (1926 - 1981) care a învăţat şi el meşteşugul

orologeriei iar după ce s-a stabilit la New-York în ‘60, a lucrat  mulţi ani la fabrica de ceasornice

Helbros a grupului Jules Jurgensen.

   

Prezentul:

         Sunt Aurel, m-am născut printre ceasuri şi cărţi ca fiul lui Gică Vaisler iar repararea

ceasornicelor, pe care am  început-o între jocurile copilăriei, a devenit cu timpul o parte a

fiinţei mele. Deşi am profesat mulţi ani în producţia industrială (în tinereţe mecanic de

avioane iar în Israel operator-programator pe utilaje CNC) nu am încetat niciodată să fiu,

ceasornicar în esenţă.

   

Viitorul:      Este asigurat!    

 
© Vaisler-Horology este un brand proprietate a S.C. DOKSYS S.R.L. Toate drepturile rezervate! | < >Joomla 1.5 Templates by vonfio.de